25.03.2008

Marsul Vietii in Timisoara

Asociaţia Darul Vieţii invită reprezentanţii organizaţiilor care susţin viaţa şi familia să ni se alăture la MARŞUL VIEŢII in 25. martie 2008, Sărbătoarea Buneivestiri şi Ziua Copilului Nenăscut - sărbătorită în plan internaţional de organizaţiile pro-life.
Program: Orele 13.00 întâlnirea grupurilor pe treptele Catedralei Ortodoxe din Timişoara Urmează scurte cuvântări din partea liderilor diferitelor confesii creştine precum şi unor parlamentari. Orele 14.00 pornirea unei procesiuni tăcute pe traseul: Primărie – Prefectură – înapoi în faţa Catedralei. Încheierea.
Ne adunăm pentru cei lipsiţi de glasuri, de apărare şi de avocaţi – într-o societate devorată de egoism şi de interese imediate, în care cel slab este o pradă uşoară, într-o societate care socoteşte greşit că femeia are dreptul la avort şi care mizează pe o înşelătoare libertate fals-înţeleasă!
Ne adunăm în numele lui Isus Cristos care a spus “Ceea ce aţi făcut fraţilor mei mai mici, Mie Mi-aţi facut!” Şi-au anunţat participarea 10 parlamentari creştini în frunte cu dl. Deputat Petru Andea şi dl. Leo van Dresburg (reprezentant pentru Sud-Estul Europei pentru Mişcarea Europeană creştină în politică). Invitaţi oficiali sunt şi Primarul Gheorghe Ciuhandu, Prefectul Ovidiu Drăgănescu şi Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc.

Niciun comentariu: