Asociaţia Obştească “Pentru Familie” organizează un seminar la care se va studia cursul “Cum să-ţi zideşti o familie trainică?” de Kay Arthur şi David şi BJ Lawson. Seminarul va fi predat de Vasile şi Anastasia Filat şi se va desfăşura în data de 6 noiembrie, de la orele 10:00 până la orele 16:00 în incinta Bisericii “Golgota” de pe strada Ialoveni 2, Chişinău (în apropierea Gării Auto de Sud-Vest). Rugăm participanţii să contribuie cu suma de 60 lei pentru acoperirea cheltuielilor pentru materiale şi masa de prânz. La seminar vom aborda subiecte precum sunt: planul lui Dumnezeu pentru căsătorie, rolul bărbatului, rolul femeii, comunicarea în căsătorie (cum să te înţelegi cu soţul sau soţia), dragostea adevărată şi manifestarea ei, administrarea banilor. Sunt invitaţi toţi cei care au o familie trainică şi doresc să o păstreze astfel în continuare, cei a căror familie şi căsătorie trece prin crize şi doresc să-şi întărească familia dar şi cei care nu sunt căsătoriţi dar doresc să înveţe din Cuvântul lui Dumnezeu cum să întemeieze şi să zidească o familie trainică. Vă aşteptăm cu bucurie la seminar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu