In mod categoric, orice parinte credincios stie ca are nevoie de Dumnezeu si de binecuvantarea Lui pentru a creste un copil care sa ajunga sa se bucure de mantuire. Din acest motiv, chiar inainte de a se naste copilul, parintii incep sa roage si sa-l incredinteze in bratul Domnului pentru totdeauna. Dealtfel, o astfel de rugaciune va continua sa fie inaltata in tot restul vietii parintilor.
Insa, dincolo de aceasta preocupare spirituala personala sau conjugala a parintilor, in inima fiecarui parinte se aprinde dorinta de a-si aduce pruncul in primele zile de viata in sanul comunitatii oamenilor credinciosi, in adunarea locala a crestinilor rascumparati, pentru ca si acestia sa se roage pentru binecuvantarea copilului. Este o dorinta absolut justificata, biserica avand un astfel de mandat de a mijloci si a se ruga pentru orice suflet.
Pana aici totul se inscrie pe un fagas al necesitatii constiente si al normalitatii infaptuirii unui astfel de act. Anormalitatea apare insa atunci cand biserica, chiar evanghelica, fie nu dovedeste suficienta intelegere a actului de binecuvantare a copiilor, si in consecinta, refuza sa savarseasca un astfel de act, considerandu-l un ritual lipsit de valoare, fie il realizeaza intr-un mod superficial, galopant, grabindu-se sa treaca la alte activitati "mult mai importante".
Pentru aceasta varianta din urma, nu ne permite spatiul sa deplangem aici infaptuirea in cadrul bisericii a actului de binecuvantare a copiilor intr-un mod iresponsabil, nici sa punem pe tapet frustrarea evidenta a parintilor cu asteptari inselate. Insa, un semnal de alarma poate fi tras prin urmatoarele afirmatii :
- este anormal ca bucuria familiei si dorinta acesteia pentru copilul nou-nascut sa nu devina si bucuria si dorinta bisericii locale, iar evenimentul acesta sa nu devina si evenimentul intregii biserici;
- este anormal ca acest eveniment sa nu fie sarbatorit pe masura importantei lui, iar biserica sa nu inalte laude la adresa lui Dumnezeu prin cantari, poezii, rugaciuni si proclamarea Cuvantului sfant cu aceasta ocazie;
- este anormal ca membrii bisericii sa nu uzeze din plin de rolul care il au in binecuvantarea copiilor, nu de a da binecuvantare, ci de a se pune la dispozitia lui Dumnezeu ca niste instrumente ale binecuvantarii;
-in fine, este anormal ca actul de binecuvantare a copiilor sa nu fie inscris pe aceeasi lista de preocupari majore ale bisericii pentru familie, asa cum sunt casatoriile si sedintele de consiliere pre si postmaritala.
Domnul sa se indure de noi si de familiile noastre !
In mod categoric, orice parinte credincios stie ca are nevoie de Dumnezeu si de binecuvantarea Lui pentru a creste un copil care sa ajunga sa se bucure de mantuire. Din acest motiv, chiar inainte de a se naste copilul, parintii incep sa roage si sa-l incredinteze in bratul Domnului pentru totdeauna. Dealtfel, o astfel de rugaciune va continua sa fie inaltata in tot restul vietii parintilor.
Pana aici totul se inscrie pe un fagas al necesitatii constiente si al normalitatii infaptuirii unui astfel de act. Anormalitatea apare insa atunci cand biserica, chiar evanghelica, fie nu dovedeste suficienta intelegere a actului de binecuvantare a copiilor, si in consecinta, refuza sa savarseasca un astfel de act, considerandu-l un ritual lipsit de valoare, fie il realizeaza intr-un mod superficial, galopant, grabindu-se sa treaca la alte activitati "mult mai importante".
4 comentarii:
Aveti perfecta dreptate. Sunt destul de multe familii care au fost dezamagite de modul cum au fost intampinate de biserica atunci cand au venit cu copilul la binecuvantare : ca pe o obligatie religioasa si atat.Ca sa nu mai vorbim de bisericile unde nici nu se pune problema de binecuvantare a copiilor.Acestea sunt fie fara viziune sau sunt calauzite de un duh sectar. Domnul sa ne deschida la toti ochii cand se pune problema binecuvantarii copiilor.
Prin abordarea acestei probleme cred ca ridicati intr-adevar mingea la fileu pentru multi conducatori de biserici: vor trebui sa analizeze si sa reanalizeze modul cum fac actul de binecuvantare. Binecuvantari de la Domnul. Pastor V.
As avea si eu o intrebare referitoare la binecuvantarea de copii.. daca un ortodox doreste sa-si aduca copilul la binecuvantare, trebuie acceptat? se poate ruga Biserica pt el si rosti binecuvantarea peste el? In Numeri scris asa sa binecuvantati pe copii lui Israel...si sa puneti Numele Meu peste copii lui Israel....strainul poate beneficia?
Pare într-adevăr, o mare problemă, dar ne-am întrebat oare, care sunt motivele biblice pentru care se practică acest act? Nu sunt împotrivă şi nici pentru, dar de ce se face? pot fi considerate textele din numeri şi cele din evanghelii ca bază? Pt ca o învăţătură să devină doctrină în Biserică trebuie să îndeplinească 3 condiţii: Să fie decretată de Domnul Isus, să explicată în epistole şi să fie practicată de Biserica primară. Mi-e teama ca un lucru care pare frumos, să nu devină o trediţie care să inlocuiască botezul copiilor mici practicat de religiile tradiţionale.
Trimiteți un comentariu