30.04.2009

Conferinta pe teme de familie "Eu si casa mea"

In perioada 24-26 Aprilie 2009, Biserica Baptista Emanuel din Vancouver, Canada a organizat Conferinta pe teme de Familie, cu subiectul “Eu si Casa Mea”. Invitat special a fost pastorul Mihai Sarbu care a prezentat 5 sesiuni inspirative pentru zidirea sufleteasca a familiilor bisericii. Mesajele biblice au adresat subiecte de interes pentru toate generatiile de familisti, si totodata au lansat provocari spirituale pentru tinerii care se gandesc sa-si intemeieze familii duhovnicesti, dupa standardele Sfintei Scripturi.

Dumnezeu a binecuvantat participantii la Conferinta “Eu si Casa Mea” cu oportunitati de rededicare pentru o viata de familie sfanta, iar provocarile concrete au fost sa ne angajam la partasie zilnica in Cuvant si rugaciune cu toti ai casei, sa ne implicam prin slujire sacrificatoare in activitatile bisericii, si sa ne asistam in dragoste unii pe altii in vederea stabilirii unor relatii dupa voia lui Dumnezeu intre toti membrii familiei.

Ii multumim lui Dumnezeu Tatal si il slavim pe Domnul Isus pentru harul de care ne-a facut parte prin vizita fam. Sarbu Mihai&Any si ne rugam ca puterea Duhului Sfant sa ne insufleteasca sa implinim tot ceea ce trebuie implinit, in asa fel incat sa putem spune in fiecare zi cuvintele marelui lider Iosua: “Cat despre mine, eu si casa mea vom sluji Domnului.”

Cati parinti stiu ca Ministerul Educatiei planifica sa indoctrineze elevii cu propaganda ONU?

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a semnat un protocol de colaborare cu Institutul Aspen România şi Fundaţia Robert F. Kennedy Europe pentru realizarea, pe parcursul anilor 2008 - 2009 şi 2009 - 2010 a programului pilot educaţional intitulat „Educaţie pentru drepturile omului”.

Obiectivele acestui program pilot includ traducerea în limba română, editarea şi distribuirea materialului educaţional Speak Truth to Power (Spune puterii adevărul). Materialul este elaborat de Fundaţia Robert F. Kennedy Europa, cu ajutorul Amnesty International şi a altor organizaţii non-guvernamentale.

Cam atita informatie este data parintilor interesati. Insa daca esti curios sa afli ce fel de organizatie este Amnesty International, afli ca nu este o organizatie care lupta pentru drepturile omului, asa cum zic ei. Adica depinde despre ce oameni vorbesti. Aceasta organizatie a publicat articole in care condamna Israelul mai mult decit condamna Hamas, Hezbollah si Autoritatea Palestiniana combinate.
Cititi continuarea articolului in Enjoying homeschooling's Weblog

22.04.2009

Conferinta Regionala "Copilul, o investiţie sigură - într-o lume nesigură"

Fundaţia Echipare pentru Generaţia de Mâine în colaborare cu Fundaţia Emanuel vă invită să participaţi la Valea Drăganului, la conferinţa regională, între 24-26 aprilie, dedicată pregătirii lucrătorilor cu copiii.

TEMA COFERINŢEI
În primăvara aceasta, tema conferinţei este Copilul, o investiţie sigură - într-o lume nesigură, având ca invitaţi speciali membrii echipei bisericii Rockharbor din California.
Sunteţi invitaţi să redescoperiţi punctele stabile în mijlocul lumii atât de instabile, iar atunci când totul se schimbă, să găsim adevăratele valori şi modalităţile de a investi în lucruri sigure, statornice.

INVITAŢI
Invitaţii vor fi instructori cu o bogată experienţă în în lucrarea cu copiiişi în instruirea liderilor . Dintre aceştia amintim pe Tammi Sammuelson, Matt Barnes, Mike Kennyon, Emese Kenderesi şi Daniel Bruda.

SUBIECTELE ABORDATE
În cadrul sesiunilor plenare: Convertind investiţia în valută forte - sau ajută-i pe copii să audă vocea lui Dumnezeu; Drumul de la „nu vreau să merg" la „nu vreau să plec"- creează un program atractiv pentru copii; Urmăreşte eficienţa investiţiei - implicarea copiilor în slujire
in cadrul atelierelor: Pregătirea unei lecţii biblice; Cum să predăm Biblia celor mici; Predarea versetului de memorat
iar în cadrul celor patru seminarii: Stiluri de învăţare; Organizarea unui club biblic de vacanţă; Predă într-un mod creativ; Lauda şi închinarea în lucrarea cu copiii.
Mai multe amanunte in : EGM

17.04.2009

Sambata Familiei la BAIA MARE

Trăim în postmodernism şi asta ne ocupă tot timpul. Ne facem timp pentru aproape orice fleac, mai puţin pentru Dumnezeu şi pentru familie. Am devenit oameni controlaţi de lucruri şi stări în loc să le controlăm noi pe ele. Părinţii îşi educă din ce în ce mai greu copii, iar cuplurile trăiesc „crize” tot mai intense.

„Meseria” de părinte a devenit una dintre cele mai grele „meserii”. Nu implică doar aptitudine, ci mai ales responsabilitate. Orice părinte îşi doreşte copii morali într-o lume imorală. Dar asta înseamnă să ştii „meserie”.

De asemenea, ideea de cuplu fericit pentru unii a devenit istorie sau doar o formulă din basm. „Crizele” şi-au urmat cursul lor, iar unele cupluri nu le-au făcut faţă, apeland la divorţ. Divorţul însă nu rezolvă problemele, ci le înmulţeşte.

Pentru că Biserica este responsabilă de mânturiea şi educarea familiei, Biserica Făclia vine în sprijinul acestei „instituţii” prin organizarea unei întâlniri numite „Sâmbăta familiei” cu tema „Familia postmodernă” , care va avea loc sâmbăta, 9 Mai, Sala Millenium, Str. Vasile Lucaciu, nr.2, Baia Mare. INTRAREA LIBERĂ !

Va rugăm să confirmaţi participarea dumneavoastră până în data de 03 Mai 2009, la numărul de telefon: 0745 837514 - Delia Grigorescu

Invitat: Petrică Mehenţ - consilier familial
Tema întâlnirii: Familia postmodernă
Programul Întâlnirii:
9.30 - 10.00 - Primirea participanţilor
10.00 - 10.30 - Laudă şi Închinare
10:30 - 12.00 - Sesiunea I - “Meseria” de părinte
12.00 - 12.30 - Sesiune de întrebări
12.30 - 14.00 - Pauză de masă
14.00 - 16.00 - Timp Liber (vizitare unor obiective din oraşul Baia Mare)
16.00 - 16.30 - Laudă şi Închinare
16.30 - 18.00 - Sesiunea a II - a - Crizele în Cuplu
18.00 - 18.30 - Sesiune de întrebări
18.30 - Încheierea Conferinţei
Sursa : Pasi.ro

15.04.2009

Reeditare : "Partenera creativa" - de LINDA DILLOW

Cartea “Partenera creativa” nu este un manual despre feminitate si nici nu-si propune sa fie un studiu exhaustiv despre casatoria crestina. Ea este un fragment ales, impodobit cu sfaturi practice, pentru femeile care doresc sa fie sotii in sensul aratat de Scripturi, in ciuda falsei evolutii culturale pretinse de unii.

Am avut deosebita placere s-o cunosc pe Linda Dillow nu numai ca sotie a unui student din seminarul nostru, ci si ca prietena si sora in credinta in Domnul nostru Isus Hristos. Am vazut-o atat acasa, cat si in timpul unor manifestari publice. Ea inspira incredere celui ce o priveste. Cu o liniste plina de forta, care aminteste exemplul femeilor din prima epistola a lui Petru, ea combina frumusetea interioara cu taria credintei sale. Stilul ei rafinat ne arata o inima pregatita sa-i slujeasca pe altii, severa dar placuta.

Linda nu tine predici. Ea nu scrie nici tehnic, nici sarcastic. Cuvintele ei sunt o aplicatie inteligenta si judicioasa a ceea ce le spune Biblia nevestelor. Ea zugraveste casatoria cu trasaturi de penel sigure, redandu-i femeii casatorite demnitatea si semnificatia originare...
Jeanne W. Hendricks

07.04.2009

Noutate editoriala : "Mamele unor oameni faimosi" - de Archer Wallace

Călătoriţi înapoi în istorie şi faceţi cunoştinţă cu renumitele mame ale unor oameni faimosi. Însoţiţi-le pe doamna Washington, doamna Wesley, doamna Franklin, doamna Adams, doamna Lincoln, doamna Carnegie precum şi multe altele şi descoperiţi ce calităţi ale acestor mame au făurit asemenea grandori. Veţi pătrunde în locuinţele lor dar şi în inimile lor, în timp ce vă veţi minuna pentru prima dată de pagini din istorie arareori revelate.

Aceasta este o carte pe care orice părinte şi orice tânăr trebuie să o citească.

„Tot ceea ce sunt sau sper să devin se datorează mamei mele care a fost un înger.” Abraham Lincoln

„Cred că e scris undeva că virtuţile mamelor vor fi transmise copiilor lor, la fel ca şi păcatele taţilor.” Charles Dickens

„I-am scris mamei în fiecare zi, din 1877 până la moartea ei în 1925.” Lord Haldane

„Un om nu-şi dă niciodată seama ce înseamnă mama lui pentru el până când nu e prea târziu să-i spună asta.” W. D. Howells

„Dacă întreaga lume ar fi pusă pe un taler şi mama mea pe celălalt, atunci primul taler ar ajunge până la grinda de sus.” Lord Langdale

„Un sărut de-al mamei mele m-a făcut pictor.” Benjamin West

„Inima mamei este dascălul copilului.” Henry Ward Beecher

„I-aş dori unui prieten să fie un fiu care nu se împotriveşte niciodată lacrimilor mamei sale.” Lacretalle

„O lumânare, dragostea mamei tale, îşi va înălţa în mijlocul stelelor flacăra ei pură şi statornică şi va arde veşnic în faţa tronului lui Dumnezeu.” N. P. Willis

„În viaţa de apoi s-ar putea să ai prieteni la care să ţii mult. Dar niciodată nu vei mai simţi dragostea şi blândeţea pe care doar o mamă ţi le poate oferi.” Lord Macaulay