29.04.2008

Noutati si recomandari editoriale pentru familie

Dumnezeu mi-a pus pe inimă acest studiu când am văzut o femeie care plângea şi mărturisea că nu are nici o prietenă, soţul a părăsit-o şi copiii n-o înţeleg. Uitându-mă cum îi curgeau lacrimile, m-am gândit cât de grea trebuie să fie o astfel de situaţie pentru cineva care nu a zidit relaţii toată viaţa. în acelaşi timp, nici alţii nu au luat iniţiativa să zidească relaţii cu această persoană.
Eu am încercat să păstrez legătura cu această femeie şi să o ajut să zidească relaţii.Dumnezeu ne-a creat cu o adâncă nevoie de dragoste, chiar dacă nu toţi oamenii îşi dau seama de această realitate şi aleargă după lucruri materiale sau cunoaştere intelectuală crezând că acestea i-ar putea împlini.
Cartea Zidind relaţii ne arată că oamenii sunt mereu în căutare de relaţii. O persoană formată prin intermediul relaţiilor sănătoase cu Dumnezeu şi cu oamenii din jurul ei va avea o viaţă schimbată şi împlinită. A iniţia relaţii înseamnă a te dărui, a da din timpul tău şi din resursele tale altuia, a interveni în viaţa altei persoane cu scopul cle-a o ajuta să iic ceea ce Dumnezeu a creat-o să fie.
De asemenea, relaţiile pot fi menţinute atunci când suntem mereu în legătură cu Dumnezeu, care este sursa adevăratei dragoste, pentru că El însuşi este DRAGOSTE!

Cultura noastră este obsedată de sex. Pornografie, standarde morale în declin, stimulări vizuale din toate părţile, creştere alarmantă a ratei divorţurilor şi adulter la ordinea zilei. Toate acestea reflectă pasiuni lumeştişi păcătoase, care dau naştere la naştere la gânduri necurate.
In acest studiu de şase săptămâni vei învăţa că Dumnezeu ţi-a pus la dispoziţie tot ce ai nevoie pentru a rezista ispitei. Prin exemple ale bărbaţilor din Scriptură - ale celor care au căzut în păcat şi ale celor care au ţinut piept uneltirilor diavolului şi au rămas în picioare — vei găsi speranţă pentru a-ţi controla pasiunile. Vei învăţa cum să alegi calea curăţiei şi a purităţii.
De asemenea, vei găsi siguranţa că, prin puterea Duhului Sfânt şi a Cuvântului lui Dumnezeu, poţi scăpa de stricăciunea acestei lumi şi, într-o zi, vei sta curat si fără vină înaintea lui Dumnezeu.
Cultura noastră este obsedată de sex. Pornografie, standarde morale în declin, stimulări vizuale din toate părţile, creştere alarmantă a ratei divorţurilor şi adulter la ordinea zilei. Toate acestea reflectă pasiuni lumeştişi păcătoase, care dau naştere la naştere la gânduri necurate.In acest studiu de şase săptămâni vei învăţa că Dumnezeu ţi-a pus la dispoziţie tot ce ai nevoie pentru a rezista ispitei. Prin exemple ale bărbaţilor din Scriptură - ale celor care au căzut în păcat şi ale celor care au ţinut piept uneltirilor diavolului şi au rămas în picioare — vei găsi speranţă pentru a-ţi controla pasiunile. Vei învăţa cum să alegi calea curăţiei şi a purităţii. De asemenea, vei găsi siguranţa că, prin puterea Duhului Sfânt şi a Cuvântului lui Dumnezeu, poţi scăpa de stricăciunea acestei lumi şi, într-o zi, vei sta curat si fără vină înaintea lui Dumnezeu.



Ce ai face dacă. ..
Ai primi un telefon de la diriginta adolescentului tău şi ţi-ar spune că obişnuieşte să întârzie la ore, pentru că stă de vorbă cu alţi elevi pe coridoarele şcolii?
Fiica ta, care trebuie să fie acasă cel târziu la ora 11:00 seara, a întârziat iarăşi vreo 20 de minute?
Adolescentul tău începe să aibă „o gură isteaţă" şi-ţi întoarce mereu vorba, folosind un ton sarcastic?
Ai descoperi că adolescentul tău a început să bea, să fumeze sau să consume droquri?
Adolescentul tău ar veni acasă ras în cap pe jumătate, iar pe cealaltă nătate părul este vopsit într-un portocaliu strălucitor si râzând cu qura până la urechi?
Ai nevoie de răspunsuri practice şi biblice la situaţii din viaţa reală cu care se confruntă părinţii adolescenţilor?
Multe cărţi oferă sfaturi referitoare la creşterea copiilor şi limitări. Cu toate acestea, June Hunt a scris o carte care ridică abordarea acestor concepte la următorul nivel.
Cartea "Limitările întăresc relaţiile părinţilor cu adolescenţii se adresează acestor situaţii care apar între părinţi şi adolescenţi în viaţa de fiecare zi oferind răspunsuri la întrebări cum ar fi: „Ce poţi face?" şi „Ce poţi spune?".
De asemenea, Limitările întăresc relaţiile părinţilor cu adolescenţii lor oferă călăuzire biblică pentru formarea unor relaţii tot mai strânse între părinţi şi adolescenţii lor.

Cartea Sexualitatea din perspectiva Bibliei oferă răspunsuri biblice, practice şi pline de putere la întrebări pe care ţi le-ai pus tu însuţi sau ţi le-a pus vreuna dintre cunoştinţele tale:

• Ce permite Dumnezeu când este vorba despre relaţiile sexuale - când, unde şi cu cine?
• Toţi procedează astfel — de ce se face atâta caz din asta?
• Dacă amândoi suntem de acord, cui facem rău?
• Cine suntem noi ca să judecăm ce fac alţii?
• De ce îmi îngrădeşte Dumnezeu libertatea — nu doreşte El ca eu să fiu fericit?
• Ce fac dacă am păcătuit în această privinţă?
Vei învăţa atât de multe adevăruri încât Dumnezeu te va folosi într-un mod semnificativ pentru a-i ajuta pe alţii în aceste vremuri grele.

Este posibil ca acesta să fie studiul cel mai extraordinar şi care să te elibereze cel mai mult dintre toate studiile pe care le-ai făcut vreodată. Acesta poate fi un manual de educaţie biblică despre sexualitate! Experimentează libertatea copiilor lui Dumnezeu înţelegând şi trăind adevărul despre Sexualitate din perspectiva Bibliei.

Căsătorie fără regrete! Nu-i aşa că este un titlu foarte frumos pentru un studiu despre căsătorie? Este frumos! Cum poţi avea o căsătorie fără regrete în ziua de azi când mai mult de jumătate din căsătorii se termină în divorţ? Poate o căsătorie să reziste presiunilor din partea unei societăţi imorale? şi dintre perechile care sunt împreună, câte oare sunt fericite, mulţumite?

Lecţia 1 - Bărbat - Femeie
Lectia 2 - Rolul Femeii
Lecţia 3 - Despre supunere
Lecţia 4 - Rolul Bărbatului
Lecţia 5 - Bărbatul model şi Femeia model
Lecţia 6 - Cum să comunici
Lecţia 7 - Despre Dragoste I
Lecţia 8 - Despre Dragoste II
Lecţia 9 - Unirea fizică
Lecţia 10 - Căsătoria este pentru totdeauna
Lecţia 11 - Divorţ şi recăsătorire
Lecţia 12 - Divorţ şi recăsătorire
Lecţia 13 - Despre dărnicie
Lecţia 14 - Finanţele şi Căsătoria
Lecţia 15 - Căminul şi copiii
Lecţia 16 - Creşterea copiilor

23.04.2008

Familia dupa modelul Creatorului - Pastor LUIGI MITOI

Sub genericul
"Familia
dupa modelul
Creatorului"

ascultati in aceasta saptamana
cateva mesaje pentru familie

ale pastorului Luigi Mitoi

in pagina de

Noutate editoriala: COPIII, VICTIMELE PARINTILOR

Aceasta carte descrie cateva aspecte reale din epoca zilelor noastre, precum si din cele biblice,
cu sectiunea "educatia copiilor", pentru a le comenta cu scop constructiv si ca material de invatatura.
Editura

22.04.2008

Cursul "PREDAND EFICIENT COPIILOR"

Asociaţia Misionara pentru Educarea Copiilor. (A.M.E.C.) organizeaza in perioada
28 Aprilie - 2 Mai 2008
la Biserica Baptistă
Speranţa Braşov
B-dul Saturn nr.45
cursul de instruire
"PREDAND
EFICIENT
COPIILOR"
Scopul: Evanghelizarea copiilor din biserici
şi din afara bisericilor în cadrul “Grupului Vestea Buna” . Structura cursului : 30 de sesiuni de cate 45 minute fiecare (27 de sesiuni de predare şi trei de evaluare).
Relatii : Apolo Pavîlcu tel: 0744.349535, e-mail: apolopavilcu@yahoo.com

21.04.2008

Cand va trimiteti copiii la McDonald's, amintiti-va : McDonald promovează aventurile homosexualilor !

Potrivit CEO Jim Skinner, McDonald va promova ordinea de zi despre homosexuali. În remarcile făcute pe situl McDonald, preocupându-se de compania care a devenit membră a Camerei de comerţ a lesbienelor şi homosexualilor, Skinner scrie: „fiind o societate responsabilă din punct de vedere social, este o parte fundamentală a ceea ce suntem. Avem o obligaţie să folosim mărimea şi resursele să facem lumea diferită...şi aşa facem."

Compania a acordat o sumă de bani Camerei de comerţ a lesbienelor şi homosexualilor în încercarea de a fi recunoscută ca un promotor important al ordinii de zi a homosexualilor, Camera de comerţ a lesbienelor şi homosexualilor. La alegeri, Camera de comerţ a lesbienelor şi homosexualilor, l-a ales pe Richard Ellis ca vice-preşedinte pentru McDonald USA în bordul de conducere.

Ellis a fost citat zicând:"Sunt emoţionat să mă alătur echipei Camerei de comerţ a homosexualilor şi lesbienelor şi sunt gata să încep munca. A împărtăşit organizaţiei pasiunea de a dezvolta o afacere cu comunitatea LGBT şi privesc înainte să joc un rol în înaintarea iniţiativelor importante.

MacDonald a refuzat să comenteze pentru World Net Daily despre plasarea conducerii bordului apărării homosexualilor , dar a trimis un e-mail care confirmă sprijinul corporaţiei pentru agenda afacerii homosexualilor.

„Mc Donald este într-adevăr un partener al Camerei de comerţ a homosexualilor şi lesbienelor. Vicele- preşedintele nostru pentru US., comunicaţii, Richard Ellis, a fost ales recent în bordul de directori" a afirmat Heidi M. Barker, directorul senior a relaţiilor mass-media. Organizaţia se descrie ca cea care promovează pentru prima dată şi pentru totdeauna comunitatea LGBT, inclusiv căsătoria persoanelor de acelaşi gen.

NGLCC acordă încredere sponsorilor precum McDonald pentru sprijinul financiar şi alt suport care ajută în munca lor. „Deşi angajamentul partenerilor noştri a fost capabil să avanseze ideile şi cauzele afacerii comunităţii de afaceri LGBT a afirmat Chamber.

19.04.2008

RAY BOLTZ pentru familia ta (Bonus muzical pentru vizitatorii consecventi)

You Will Always Be A Child ------------------- What Was I Supposed To Be
----

Thank You ------------------------------------------ What If I Give All
----

16.04.2008

Conferinta parintilor " PE PRIMUL LOC CARACTERUL "

Stimati părinti,

Cunoscând importanta deosebită a modelării caracterului elevilor scolii noastre, Liceul Teologic Baptist Resita împreună cu Comitetul părintilor pe scoală organizează la Biserica Crestină Baptistă nr. 1 Resita(strada Victorie, nr. 13), pe data de 10 mai 2008, orele 14.00-18.30, o conferintă cu tema "Pe primul loc caracterul", avându-l ca invitat pe domnul prof. Paul Copu, expert în probleme de educatie crestină, coordonator al proiectelor "Romania Character First !"

De asemenea vor fi oferite, celor interesati contracost materiale pe tema modelării caracterului copiilor - Manual părinte-8 lei, Materiale caracter prescolari si scolari (grădintă-ciclul primar)-51 lei, Materiale caracter gimnaziu-64,50 lei, Materiale caracter liceu-37,50 lei.

Întelegem faptul că a fi părinte nu este usor si pe lângă educarea copiilor mai există si alte responsabilităti, dar vă rugăm să acordati atentia cuvenită acestei întruniri, unde într-un cadru crestin să putem descoperi împreună cele mai eficiente metode de modelare a caracterului copiilor noștri spre slava lui Dumnezeu.

Multumindu-vă pentru importanta pe care o veti acorda unui astfel de eveniment, vă asteptăm cu drag !

Director,
Prof. Alexandru Szucs


15.04.2008

Mesaje pentru familie - Dr. VIOREL IUGA

Dumnezeu aduce mantuire in familie

Familii binecuvantate

O familie ce prezinta Evanghelia

sunt titlurile celor trei mesaje audio ale pastorului Dr. VIOREL IUGA

pe care va invitam sa le ascultati in pagina

Resurse crestine pentru familie

14.04.2008

Conferinta “Comunicarea dintre parinti si adolescenti” - Bucuresti



Sambata, 19 aprilie 2008, orele 16,00

va avea loc Conferinta

“Comunicarea dintre parinti si adolescenti”, organizata de Fundatia Romania Pro-Culture.

Evenimentul se va desfasura la sediul fundatiei din str. Aleea Lacul Morii nr. 3, sect. 6, Bucuresti.

10.04.2008

Josh McDowell: “40% dintre adolescentii romani vorbesc sub 2 minute pe zi cu parintii” - de Mihai Ciuca

Intr-un preview oferit organizatorilor Conferintei “Beyond Belief” ce are loc pe 10-11 aprilie la Sovata, avand ca principal vorbitor pe Josh McDowell, acesta a prezentat in premiera cateva dintre rezultatele studiului sociologic efectuat asupra unui esantion de adolescenti romani, rezultate pe care le va interpreta celor peste 500 de pastori si liferi de tineret care vor participa la conferinta.

Dintre acestea, poate cel mai socant este faptul ca 40% dintre adolescentii romani stau de vorba cu parintii lor mai putin de doua minute zilnic, datele specificand ca media este de 8 minute pe zi. Mai multe despre aceste date si interpretarea lor voi incerca sa prezint dupa incheierea acestei conferinte.

Familia si biserica isi dau mana...

Familia şi biserica îşi dau mâna pentru a-i ajuta pe copii să se pregătească pentru maturitate. Niciodată părinţii nu vor putea să pună întreaga responsabilitate a educării copiilor lor pe seama bisericii. Indemnam părinţii să se implice mai mult în formarea religioasă a copiilor lor şi să colaboreze cu liderii copiilor din biserica. Cele mai aşteptate evenimente sunt cele care se petrec în mijlocul naturii. Activităţile îmbină în mod plăcut acumularea de cunoştinţe cu slujirea. Ele au ca scop final modelarea copilului pentru a fi util în comunitate. El trebuie să slujească din plăcere. Aceasta este cea mai bună cale prin care copiii pot înţelege şi accepta responsabilităţile lor faţă de Dumnezeu, faţă de ei înşişi şi faţă de lumea înconjurătoare.
Apel preluat din blogul recent lansat MARANATA , un blog pe care-l recomandam lucratorilor cu copiii si caruia ii dorim viata lunga !

08.04.2008

Noutate editoriala : "Vreau sa te iubesc" - de Julius Fritze

Dr. Julius Fritze -- originar din Australia, medic psihiatru crestin si consilier in probleme maritale, cu o bogata experienta si o capacitate remarcabila de sinteza si comunicare -- abordeaza cu mult curaj si luciditate teme majore precum: elementele constitutive ale casatoriei, criteriile de alegere a partenerului compatibil, diferenta dintre dragostea romantica si cea adevarata, implinirea in relatia sexuala, diferentele dintre sexe, relatiile cu rudele celuilalt, in special cu socrii.
...
El incepe cu problema dragostei. Care este diferenta dintre a fi indragostit si a iubi cu adevarat, dintre dragostea statornica, cea care rezista peste ani, si atractia irezistibila efemera? Apoi, cu un pragmatism remarcabil, discuta principalele domenii in care trebuie sa existe compatibilitate intre parteneri. Plecand de la constatarea ca orice cuplu se va confrunta cu problema ajustarii, autorul ofera cu realism posibilitatea evaluarii diferentelor existente, structurandu-le pe citeva domenii si ierarhizandu-le ca pondere si importanta. Astfel, orice cuplu prezumtiv isi poate evalua riscul pe care si-l asuma, cat si dificultatile cu care se va confrunta in viitor. Un capitol special este dedicat relatiilor sexuale si problemei implinirii partenerului. Un alt capitol prin care aceasta carte iese in evidenta este cel al deosebirilor dintre sexe. Cunoasterea acestor deosebiri normale si naturale poate reduce in buna masura inutilele tensiuni care apar datorita asteptarilor nerealiste si interpretarilor eronate ale actiunilor celuilalt. Bogata experienta profesionala a autorului, consideratiile de ordin psihologic si, nu in ultimul rand, respectul pentru principiile biblice fac din "Vreau sa te iubesc" o lectura nu doar placuta, ci si necesara, utila si benefica.

04.04.2008

Seminarii WORLD TEACH la Alba Iulia

WorldTeach va sustine la Alba Iulia o serie de Seminarii, in Biserica "Sfanta Treime" de pe strada Doina, dupa cum urmeaza:
Vineri, 04 Aprilie 2008 - Seminarul Viziunea Liderului (pentru domni) si Seminarul "Lumea Florilor" (pentru doamne)
Sambata, 05 Aprilie 2008 - Seminarul "Predarea Cu Stil"
Duminica, 06 Aprilie 2008 - Seminarul "Parinti Eficienti intr-o lume deficienta"
Va invitam sa va alaturati participantilor la seminarii pentru a experimenta trei zile deosebite. Seminariile se adreseaza tuturor celor ce doresc o transformare radicala in viata personala, in viata de familie, in relatiile cu cei din jur si in viata de Lucrare Spirituala. Detalii despre continutul seminariilor pe pagina www.worldteach.ro

02.04.2008

CONFERINTA "Familia intre cer si pamant" - Calarasi

Vineri, 11 aprilie, ora 17.00, la sala de sedinte a Consiliului Judetean Calarasi (str. 1 Decembrie 1918 nr. 1), se va desfasura conferinta cu tema “Familia intre cer si pamant”, cu participarea Asociatiei Provita Media Bucuresti.
Cu aceasta ocazie vor fi lansate lucrarile “Educatie sexuala sau indoctrinare?” (Valerie Riches); “Avortul, intrebari si raspunsuri” (John C. Wilke, Barbara H. Wilke) si “Razboiul impotriva populatiei” (Jacqueline Kasun) aparute in limba romana la editura Provita Media.