22.12.2009

Seminar despre valorile familiei la CHISINAU

Săptămâna trecută Asociaţia Obştească “Pentru Familie” a predat un seminar despre valorile familiei participanţilor la Clubul “Tinerii la Bibliotecă”, în incinta Bibliotecii “Târgovişte” din Chişinău.

Vice-preşedintele asociaţiei, Vitalie Marian a prezentat valorile şi viziunea echipei AO “Pentru Familie” şi a donat bibiotecii manualul cursului de studiu inductiv “Căsătorie fără regrete”. Seminarul a fost predat de liderul mişcării de tineret “Generaţia curată”, Erik Brewer, mişcare ce face parte din cadrul Bisericii “Buna Vestire”.
Erik Brewer: “le-am povestit puţin din mărturia mea personală şi am făcut un scurt studiu biblic despre familie. Am căutat să le vorbesc din Sfintele Scripturi despre crearea familiei de către Dumnezeu, apoi am discutat despre scopul familiei iar în final am prezentat viziunea lui Dumnezeu cu privire la creşterea copiilor. Toţi ascultau şi erau foarte atenţi. Sau bucurat mult să ne vadă, mulţi din ei ne cunosc, pentru că am mai mers pe la ei cu cursul “Sexualitate din Perspectiva Bibliei”.

Întâlnirea s-a încheiat cu un moment de întrebări şi răspunsuri. Tinerii au fost foarte curioşi şi au dat multe întrebări. Pe lângă tineri, la eveniment au participa şi profesorii lor de la liceul profesional nr. 1. Tinerii au fost foarte mulţumiţi de ceea ce au învăţat şi au invitat oaspeţii şi la alte evenimente.

Ao “Pentru Familie” şi mişcarea de tineret “Generaţia curată” mulţumeşte d-nei Larisa Ungureanu pentru invitaţie la această întrunire şi pentru alegerea acestei teme extrem de importantă pentru timpurile noastre şi mai ales pentru generaţia tânără.

16.12.2009

Conferinta pentru familisti ""RELATII INTRAFAMILIALE SĂNĂTOASE - TRANSFORMATOARE -" cu Pastor NELU POENAR la Zarnesti

"Nici o familie nu poate deveni puternică dacă mai întâi nu a învăţat să fie biblică. Pentru ca ea să supravieţuiască şi chiar să aibă succes trebuie să abordeze o trăire cât se poate de biblică, aprofundând cunoaşterea lui Dumnezeu şi a celor care formează familia respectivă".
In perioada 18 -20 decembrie 2009 va avea loc
Conferinta pentru familisti
"RELATII INTRAFAMILIALE SĂNĂTOASE - TRANSFORMATOARE -"
sustinuta de Pastor Nelu Poenar in orasul Zarnesti, judetul Brasov.
Conferinta este organizata de catre Corneliu Dragomir din Valenii de Munte

12.12.2009

Senatul statului New York a respins legalizarea casatoriilor homosexuale

Spre surprinderea tuturor, Senatul statului New York a respins, cu un vot de 32 la 24, legalizarea casatoriilor homosexuale in stat. New York este statul din SUA cu cel mai puternic lobby homosexual dupa California. In acelasi timp, in California un studiu emis de un grup de expertiza afirma ca batalia pentru legalizarea casatoriilor homosexuale in California sau in restul Statelor Unite este ca pierduta. Saptamana aceasta va fi supusa la vot legea casatoriilor homosexuale in statul New Jersey, unde lobbyul homosexual este puternic. Ultimele comentarii, insa, indica ca nu exista voturi suficiente pentru adoptare a legii. Primarul orasului american Milwuakee a respins o ordonanta municipala care propunea acordarea de beneficii de intretinere reciproca perechilor de homosexuali ca si persoanelor casatorite. Cum se explica aceasta turnura? Respingerea casatoriilor homosexuale in statul american Maine, prin referendum cetatenesc, a dat de gandit politicienilor din restul Americii. In mai, parlamentul statului Maine a legalizat casatoriile homosexuale, dar cetatenii au abrogat legea printr-un referendum. Invatatura pentru toti e simpla – acolo unde cetatenii se implica, moralitatea si casatoria pot fi protejate.
Sursa: AFR

Recomandare editoriala: "Adevarul lui Dumnezeu despre sexualitate" - de JILL SOUTHERN

Desi standardele bisericii in materie de sex sunt mult mai inalte decat ale lumii, ele sunt adesea departe de a fi la inaltimea standardelor lui Dumnezeu. Traim intr-o lume care distorsioneaza conceptul corect de sexualitate. Rezultatul e ca o multitudine de crestini traiesc intr-o stare apasatoare de condamnare sau de zbatere interna din cauza lipsei de cunoastere, a alegerilor gresite din trecut sau a consecintelor provocate de pacatele comise de altii impotriva lor. Forta motrice din spatele manifestarii pacatoase a sexualitatii noastre este cautarea gresita a dragostei si acceptarii. Autoarea denunta cu genialitate minciunile celui rau, care ne pot face sa cadem prada unor practici sexuale pacatoase si ne furnizeaza o intelegere profunda despre ceea ce inseamna relatiile sexuale dupa voia lui Dumnezeu si care sunt limitele legate de acestea. Sunt mentionate multe forme de comportament sexual, uneori in mod explicit, punandu-ni-se la dispozitie un ghid clar cu privire la fixarea acestor limite si la determinarea consecintelor implicarii in relatii sexuale pacatoase. Aceasta carte va aduce speranta si restaurare celor ce cauta libertate si ii va ajuta pe cei care doresc sa consilieze oamenii prinsi in capcanele sexualitatii. Cartea face parte din seria "Adevar si libertate", serie avand la baza binecunoscutele cursuri ale programului de ucenicizare si de consiliere prin rugaciune, Ellel Ministries International.

Reaparitie editoriala: "Legamantul casniciei" - de DEREK PRINCE

O casnicie implinita si fericita este una dintre ccele mai mari binecuvantari pe care Dumnezeu le-a randuit pentru noi. Necunoscand “regulamentul” lui Dumnezeu, care a infiintat casnicia, nu ne putem astepta la succes. De aceea, este neaparat necesar sa cunoastem principiile care stau la baza acestui legamant.

DEREK PRINCE – S-a nascut in anul 1915 in India, avand parinti britanici.
El a invatat limbile greaca si latina la doua dintre cele mai faimoase institutii educationale britanice: Colegiul Eton si Universitatea Cambridge.
A studiat limbile ebraica si aramaica la Universitatea Evreiasca din Ierusalim. El a publicat mai mult de 30 de carti ce au fost traduse in cel putin 50 de limbi. Autorul Derek Prince a fost tatal a 12 copii, toti fiind adoptati. El s-a stins din viata la Ierusalim in toamna anului 2003, la varsta de 88 de ani.

08.12.2009

Familia britanica in destramare

Incercarile guvernului britanic de a resuscita familia ca institutie sociala in Anglia sunt zadarnice, afirma un studiu recent. Care sunt cauzele acestei situatii? Cresterea ratei divortului si a concubinajului si inlocuirea treptata a casatoriei cu „parteneriatele civile”. Victimile? Copii, parinti, bunici si intreaga societate. 25% dintre englezi se considera atei, iar inlocuirea valorilor crestine cu niste „valori” relative si individuale au dus la criza actuala. Degradarea familiei e si o reflectie a degradarii morale care caracterizeaza societatea britanica. In Romania, printr-un amendament initiat si promovat de AFR, noul Cod Civil interzice parteneriatele civile.
Sursa: AFR

05.12.2009

Casatoria in SUA

Batalia pentru sanctitatea casatoriei si a familiei continua in diferite parti ale lumii. In Washington, legiferarea casatoriilor homosexuale e cu un pas mai aproape de realitate. Consiliul federal al acestui district federal a interzis cetatenilor organizarea unui referendum privind definirea casatoriei. O actiune judecatoreasca a fost insa initiata pentru a forta autoritatile sa permita referendumul cetatenesc. Washingtonul are cel mai ridicat procent de cupluri homosexuale din Statele Unite, peste 1%. Pana in prezent, toate referendumuile cetatenesti organizate in SUA privind casatoria au respins casatoriile homosexuale (articol).
Sursa: AFR