Devenit o tradiție a ultimilor ani, cu scopul de a trage un semnal de alarmă asupra numărului tot mai mare de avorturi, Marșul pentru viață 2016 va avea loc pe 26 martie. Tema din acest an este ”Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”.
Inițiatorul acestui demers care s-a bucurat de succes în ultimii doi ani, Asociația Studenți pentru Viață, susține că mesajul pe care vrea să îl transmită prin tema acestui an, „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”, este acela ”că binele femeii însărcinate nu este opus binelui copilului pe care îl poartă, ci se construiesc unul pe altul, și că familia și societatea au de câștigat dacă sprijină femeile în perioada de sarcină, în general, și femeile aflate în criză de sarcină, în particular. De aproape șase decenii, un astfel de sprijin lipsește la nivel național”.
Potrvit unui comunicat de presă al asociației, ”nici prin legalizarea avortului prin Decretul 463/1957, nici prin restricționarea lui prin Decretul 770/01.10.1966, statul comunist nu a acționat urmărind binele femeii sau binele copilului, ci punând în practică ideologia comunistă care este pro- avort, respectiv încercând să oprească scăderea natalității, care însemna scăderea forței de muncă. În 1965, anul anterior restricționării, au fost 1.115.000 copii avortați și 278.362 copii născuți vii; în acest an România a avut cea mai mare rată a avorturilor la 1.000 de femei înregistrată vreodată pe plan mondial: 252 avorturi/1.000 femei”.
Redăm mai jos comunicatul Asociației Studenți pentru Viață:
”Modelul României comuniste era URSS, prima țară din lume în care avortul a fost legalizat, în 1920, pentru ca apoi să fie restricționat în 1936 din cauza scăderii populației și legalizat din nou în 1955. România și alte state din blocul comunist au urmat exemplul URSS și au legalizat avortul în anii imediat următori (în 1956 Polonia, Bulgaria, în 1957 Cehoslovacia). De aceea, universitarii occidentali au putut vorbi despre o „cultură a avortului” existentă în statele comuniste.
Această cultură a avortului din țările comuniste face ca între primele 25 de state în ceea ce privește raportul dintre numărul de avorturi și populația actuală, 23 să fie țări comuniste, în timp ce procentul corespunzător pentru întreaga omenire este plasat pe locul 46.
În 2008, la 18 ani după căderea comunismului în Europa de Est, la 4 ani de la intrarea în NATO și la un an după intrarea României în Uniunea Europeană:
regiunea fostelor state comuniste era încă pe primul loc în lume în ceea ce privește rata de avorturi de 43/1.000 femei, la o distanță uriașă față de alte regiuni din spațiul euro atlantic: 12 în Europa de Vest, 17 în Europa de Nord, 18 în Europa de Sud și 19 în America de Nord1;
în România, rata avorturilor raportate la nașteri era cea mai mare din Europa: 578 de avorturi la 1.000 de nașteri; media UE era de 228.
Libertatea de după Revoluția din Decembrie 1989 nu a fost folosită în sensul sprijinirii celor vulnerabili, ci a fost urmată de iresponsabilitatea față de cei vulnerabili. Dovada evidentă a incapacității statului și a societății românești de după 1989 de a-și ocroti cetățenii este migrația uriașă a românilor în afara țării, în căutarea unor condiții pe care nu le găseau în țară. Dacă, înainte de 1989, această lipsă a responsabilității față de copii a făcut ca să fie instituționalizați în condiții sub-umane un număr foarte mare de copii, aceasta a fost continuată prin neasumarea responsabilității față de copiii nenăscuți: în 1990 au fost avortați 992.265 de copii.
După 1958, când a fost legalizat, și până în prezent, incidența avortului a fost mai mare decât în țările occidentale, indiferent de regimul politic al României sau de regimul legal al avortului! Așa se face că:
România este a doua țară din lume în ceea ce privește mărimea raportului avorturi/populație existentă (116,5%), după Rusia;
în România, media națională este de trei avorturi în viața unei femei, pe când în țările occidentale este de cel mult un avort.
Astfel, în România, a cărei populație actuală este de circa 19.908.574 de locuitori2, din 1958 până în 2014 (anul pentru care sunt disponibile ultimele date statistice) au fost înregistrate doar în spitalele de stat din țară 22.638.755 avorturi:
7.521.100 avorturi în perioada de liberalizare 1958–1966 (9 ani);
7.298.402 avorturi în perioada de restricționare 1967–1989 (24 ani);
7.819.253 avorturi în perioada de liberalizare 1990–2014 (25 ani).
În prezent se fac circa 220 de avorturi pe zi doar în spitalele de stat.
La aceste cifre trebuie adăugate avorturile care se efectuează în clinicile particulare, care nu sunt raportate, și avorturile făcute de persoanele tinere și mature plecate la muncă în străinătate, care reprezintă o parte însemnată din populația României aflată în perioada de fertilitate; dacă s -ar avea în vedere și aceste date, pentru care nu există cifre exacte, probabil numărul avorturilor s-ar dubla.
Practic, de aproape șase decenii, milioane de femei care s-au confruntat cu criza de sarcină nu au beneficiat de șanse reale pentru a rezolva problemele care au generat criza de sarcină, iar milioane de bărbați implicați în criza de sarcină au preferat să abdice de la datoria de a sprijini femeia și copilul”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu